La început poemul doare… Maria Postu, Cutia poștală a cerului – Poeme. Editura eLiteratua, București, 2013.
Întâlnirea cu poezia, producătoare de mutații la nivelul receptării, face posibilă îmbogățirea conceptului însușii de liric. Poeme în care stările se succed într-o dinamică uimi toare, iar vibrația emoției este proaspătă, ca și trăirea irepetabilă ce le dă la iveală, reflectă universul căruia poetul îi datorează accesul său la o formă superioară de existență. Edificatoare în acest sens este cartea scrisă de binecunoscuta poetă optzecistă, Maria Postu, Cutia poștală a cerului – Poeme, apărută la Editura eLiteratua, București, 2013, în cadrul Proiectului eLiteratua, în format electronic și tipărit. Neliniști interioare, ireversibilitatea vieții, sentimentul solitudinii, instinctul de supraviețuire, drumul spre Paradis sau spre halta Șoimul, dependența de „melancolia cuvi ntelor obosite la dispoziția oricărui client/ începător sau expert în arta execuției lente și dureroase a cuvintelor”, anul zero de la care a început numărătoarea fericirii, deturnare, frumuseți strivite, ascunse, de dincolo de timp, poemele: „la început poemul doare”; „poem în limba paradisului”;
„poemul care îmi răvășește simțurile”; dezvățarea de poezie” – sunt numai câteva proiecții simbolice ale desti nului de proscris al poetului. Cele cincizeci și trei de poeme, sub metaforicul titlu Cutia poștală a cerului, se constituie într-o autentică și tulburătoare confesiune a celui/celei care își „testează imunitatea dobân dită cu greu”, îndepărtându-se de plăcerile frivole ale vieBii, în căutarea drumului prin poezie spre un ideal de înaltă spiritualitate: am reînceput să scriu poeme/pe ascuns, ca și cum m-am remolipsit de o boală/ pe care o faci doar în adolescenAă,/ mă refugiez în caietul acela vechi și prăfuit/ ascuns într-o cutie a unei casete desuete. Pe de o parte, privirile se opresc la o reevaluare a rapor turilor poetului cu un sistem socotit insuficient și depășit, pe de alta, rostirea aproape tranșantă a ideii potrivit căreia numai arta, indiferent de loc și de timp, rămâne singura pavăză în măsură să confere scrisului o totală recunoaștere. Structura tematică și stilistică aduce în faBa cititorului un nou tip de sensibilitate și fantezie creatoare, convertite într-un autentic manifest literar: te omagiez scriindu-Ai în fiecare zi poeme/ pe care n-am să Ai le expediez niciodată, pentru că/ poșta e o instituAie demodată în care supravieAuiesc funcAionari retorici,/ mă mulAumesc să-Ai scriu deși nu Ai-am văzut chipul/ nu știu dacă ai sau nu nevoie de operaAiile estetice/ din poemele mele/ nici dacă le poAi deschide sau nu cumva/ zeloșii funcAionari/ le citesc râzând în paza de prânz, de poemele mele rubensiene,/ lăsându-Ai doar cenușa neliniștilor mele. Maria Postu conferă autonomie limbajului prin profun zimea ariei de inspiraBie, ca o condiBie esenBială a autenti- cităBii actului poetic: eu am continuat să caut un scenariu/ ce trebuie scris/ ascunzându-mă în spatele unor cărAi/ ca în spatele
unor operaAii estetice eșuate/ pe care nimeni nu le mai ia în seamă/ și le donează unor anticari care speră/ să se îmbogăAească/ vânzând cărAi despre sentimente dispărute/ ca despre niște planete ce ar putea fi colonizate/ salvând specia umană ameninAată cu dispariAia. Preocuparea pentru problematica timpului se manifestă în poeme cu un pronunBat caracter novator, aflate sub semnul existenBei, uneori, absurde, fiind supusă unor trăiri în care psihologicul și filozoficul interferează sau se con sumă în așteptarea unui eveniment decisiv: să-Ai amintești de mine ca de cea care a incendiat tirajul/ ultimei tale cărAi pe care Aiai amanetat douăzeci de ani de viață,/ au ars toate poemele în afară de acesta pe care mi l-ai/ dedicat mie deși nu știai că ne vom sinucide împreună pe același monitor în văzul tuturor/ pe care eu i-am anunAat deja trimiAându-le invitaAii cu/ emblema neagră… În dinamica sa, eul liric devine deosebit de sensibil, se deschide spre viaBa cu toate meandrele ei, dar și spre moarte, realitate ce nu poate fi ocolită. Simbol polivalent, arta semnifică miraculosul, sufletul izbăvit de chemarea poeziei care mântuiește faptele de uitarea definitivă. Registrul este larg, de la lirismul elegiac la cel dramatic, de la confesiune la ironia fină și intensitatea pasiunilor. Puritatea stărilor în armonie cu inefabilul Cuvintelor uni cizează mesaje de o tulburătoare profunzime. Este evidentă capacitatea poetei de a se atașa cu toată fiinBa de cauze generoase prin afirmarea propriilor convingeri în poeme programatice. Sunt recunoașteri valorice pe care lirica Mariei Postu le exprimă cu o fluență ce-i particularizează stilul, respirând o generoasă pasiune pentru arta scrisului.
Nicoleta Milea, poeta
Luceafărul de dimineață, nr. 3 (1045), martie 2014, p. 7
