MARIA
POSTU
Aici, între aceste
coperţi,
supravieţuieşte Poezia
CARTI
Leonor si zanele
Literatura pentru copii,
2017
“-Vino cu mine, Leonor, e timpul să afli şi cine suntem noi, Albinele, şi cât de rău e să fii închisă într-o Florărie când suratele tale sunt afară şi se bucură de parfumul florilor! - Aş veni, draga mea albinuţă, îi spuse încet Leonor, dar mi-e teamă de surorile tale, să nu mă întâmpine cu acele lor ascuţite şi să mă alunge! - Nu te teme, te voi preface într-o albinuţă cercetaşă şi nimeni nu va şti că de fapt tu eşti Leonor! - Mulţumesc, draga mea Fre..., pardon, Albinuţă! - Nu-mi spune aşa, eu nu sunt o albinuţă obişnuită, eu sunt Zâna Albinelor şi, la orice proces intentat gâzelor, eu le apăr şi le salvez pe aceste blânde şi harnice muncitoare! Zâna o atinse cu aripa ei magică şi îndată Leonor se preschimbă în albină şi se simţi uşoară şi moale, că, dacă s-ar fi privit în oglinda din camera ei, ar fi văzut cât este de frumoasă. - Hai, repede să profităm de această noapte, că ziua albinele au treabă! Ieşiră uşor din cameră, fără ca nimeni să le simtă.
Povestiri de trezit adultii
Editura Tracus Arte, Bucuresti,,
2011
“Povestiri(le) de trezit Adulții”, proze-eseu, arată ca Maria Postu e și prozatoare de substanța, cultivata și cu stil, de rafinament, cu ingenioase și subtile confesiuni. Cele doua Secțiuni, “Așteptând zadarnic sa fiu arestata” și “ Confesiunile unui Scorpion”, releva o creatoare lucida, aplicată și introspectivă, de cutezanta stilistica, Maria Postu gândind și meditând profund, elevat, la: citirea gândurilor, la un loc de parcare, la tablouri ( scriitoarea are o relație anume, cu pictura); dar și relativ cu perfecțiunea și cu vinovăția ( fără de poezie), fata de vise și… fata de o stație de tramvai.(…) Prozele, cu aer de poem in proza, au ceva de magie, de reverie intelectuala, căci autoarea vede și simte metafizic, observa lucruri, gesturi, stări de fapt, o casa a-temporala, o țarina ( Ecaterina), un Potemkin ( visul , ce vehicul mirabil), o mașina.” Ștefan Vida Marinescu, “O istorie critica a literaturii și a publicistica din Sudul extrem românesc” editura Semne, Bucuresti, 2021, pag 120,121
‘Maria Postu se înscrie printre interesantele poete postmoderniste cu un evident plus de cultura si rafinament fata de sutele de versificatori plasati în acest sector ultraaglomerat si nediferentiat al poeziei actuale.’
Tudor Opris, Carţile colegilor nostri.
MARIA
POSTU
„…poezia ei are ceva care te surprinde şi până la urmă chiar te entuziasmează. O sinceritate naivă de a arunca în joc, cu inconştienţă am zice, marile teme ale poeziei şi chiar mai mult, celebre cuvinte poetice, de-acum deja ieşite din uz; un sentimentalism desuet ( …)combinat cu reflecţii inteligente, neaşteptat de lucide şi dure. Cu alte cuvinte, când toată lumea scrie despre actul de a scrie, făcând poezie din descrierea poeziei, Maria Badea Postu are curajul de a scrie pur şi simplu, redeşteptând sensibilitatea a ceea ce de mult nu mai băga nimeni în seamă, emoţia. Poeziile ei au un suav aer retro, chiar şi atunci când autoarea e fermă în ton şi preocupată de lucruri grave, un fel de blândeţe în expresie, o candoare a metaforelor şi o nobleţe umanist- demodată a ideilor. Nu se sfieşte să scrie despre timp, despre iubire, moarte, viaţă, copilărie, mizând pe metafore construite din periculoşii fluturi, rouă, cronicari, păsări, fecioare etc. şi culmea e că nu o face cu stângăcia sau preţiozitatea ridicolă a unui cenaclu de provincie, ci chiar cu graţie şi precizie.(…)această voce de Emily Dickinson craioveancă ar fi sunat oarecum fals în corul sofisticat al „postmoderniştilor”.