1.LE JOUR OÙ LE PRISONNIER EST TUÉ

Le jour où le prisonnier est tué

c’est le jour dans lequel tous les traits de paix de l’univers

deviennent inutiles,

comment pourrait-on croire

à des serrements de main, à des promesses d’amitié éternelles,  

à des armistices et a des drapeaux blancs,

c’est le jour où les journaux triplent leur tirage,

la présentatrice affiche, une grimasse de deuil,

tous les proches du Prisonnier sont devenus vedettes sans maquillage,

pleurant sans que leur douleur s’écoule sur le visage,

on achète leur silence, leur complicité,

le Prisonnier est récompensé post-mortem avec des médailles,

jamais il n’a rêvé combien grande peut être l’importance de son nom,

qu’on beau jour, le nom d’une rue

que tous piétineront

sans savoir à qui  avait appartenu le nom

affiché au bout de la rue, ni le jour ou le prisonnier avait été tue…

Si on lui avait permis de parler,

de dire quelques chose à ses proches

sur ce que c’est mourir avant le lever du soleil,

sur les engagements personnelles qu’il ne pourrait plus respecter,

sur les mensualités et investissements financiers et sentimentaux

qu’il n’aura non plus le temps de respecter,

si on lui avait demande lequel était son dernier désir,

peut-être le Prisonnier aurait-il répondu et la sentence

aurait été annulée,        

mais le Prisonnier a été tue sans que l’on

puisse soupçonner ses rêves

et tout les traites de paix de l’univers ont brulés…

Ziua în care prizonierul este ucis

Ziua în care Ostaticul este ucis

este ziua în care toate tratatele de pace ale Universului devin inutile,

cum ai mai putea crede în strângeri de mână, în promisiuni de prietenii eterne

în armistiții și în steaguri albe,

când a venit

ziua în care Ostaticul a fost ucis,

este ziua în care ziarele își triplează tirajele,

crainica de la știri afișează inutil un zâmbet de doliu,

toți ai Ostaticului au devenit vedete nefardate

plângând fără să le curgă fardul pe față,

li se cumpără tăcerea, complicitatea,

ostaticul e răsplătit posmortem cu medalii,

niciodată nu a visat cât de important ar putea deveni numele său

într-o bună-zi, nume de stradă pe care s-o calce toți în picioare

neștiind al cui este numele de la capătul străzii,

nici ziua în care Ostaticul a fost ucis.

Dacă l-ar fi lăsat măcar să vorbească,

să spună ceva despre cei dragi,

despre cum e să mori la răsărit,

despre angajamentele personale pe care nu le va mai respecta,

despre rate și investiții financiare și sentimentale

pe care nu va mai avea timp să le facă,

dacă ar fi fost întrebat care este ultima lui dorință,

poate că Ostaticul ar fi răspuns și sentința i-ar fi fost anulată,

dar Ostaticul a fost ucis

și toate tratatele de pace ale Universului sunt arse

2.ENCORE UNE NUIT

Encore une nuit quand je veillerai,

je tirerai les volets sans oser afficher

dans mon balcon mes symboles décolorés et déchirés,

encore une nuit ,

quand je n’enrichissais pas les mystères du monde,

une nuit quand j’incendierai l’annuaire

qui trahit ma présence sur la terre,

je changerai de nom, ma identité,

boum-boum, à la fenêtre du souvenir,

ce sont les gens en fête, attiré par l’odeur de l'hiver

 que je leur ai ravi,

ce sont les messagers  aux agendas encore blancs

attendant ma confession publique,

encore une nuit , trop courte

pour tous les cauchemars

qui m'attendent pour me troubler...

INCA O NOAPTE

încă o noapte în care voi rămâne trează

voi trage jaluzelele neîndrăznind să arborez

în balcon blazoanele decolorate şi zdrenţuite

încă o noapte în care nu voi spori misterele lumii

o noapte în care voi incendia cartea de telefon

divulgându-mi prezenţa pe pământ, îmi voi schimba numele

şi identitatea,

bum-bum , la fereastra amintirii,

sunt colindătorii atraşi de mirosul iernii pe care le-am

răpit-o, sunt vestitorii cu filele agendelor albe

pândindu-mi confesiunea publică promisă,

încă o noapte prea scurtă pentru toate coşmarurile mele

ce-aşteaptă să mă bântuie

3.CONJUGAISON

Je  n’ai pas entendu. Je ne savais pas que je n’entendais pas.

Quelqu’un voudrait que je n’entende pas.

Quelqu’un faisait de son mieux

que je n’entende pas.

Mais quelqu’un entendait. Les battements de plus en plus forts

de mon âme,

dans mon âme, dans les portes fermées.

Dans les portes d’une maison qui n’est pas encore bâtie,

dans un rêve que personne n’a  rêvé.

J’ai commencé à entendre quand j’ai vu les portes

qui cherchaient leur mur,

le mur qui cherchait ses briques, les briques qui me cherchaient,

Pour se reposer une millénaire sur mes épaules.

Quand j’ai commencé à entendre, j’ai compris

que j’entendais même quand  quand  je pensais

 que je n’entendais pas,

j’ai bien compris que j’entendais même

ce que vous ne voulez pas dire,

Vous m’entendez ?

                   Si oui, pourquoi ne me répondez-vous pas ?

CONJUGARE

Eu nu am auzit. Eu nu ştiam că nu aud.

Cineva voia ca eu să nu aud. Cineva făcea totul ca eu să nu aud.

Cineva auzea. Bătăile tot mai puternice de inimă, în inimă, în uşile închise,

in uşile care nu s-au făcut la o casă care nu s-a construit

într-un vis pe care nu-l revendica nimeni.

Eu am început să aud când am văzut uşile ce-şi căutau peretele,

peretele ce-şi căuta cărămizile, cărămizile ce mă căutau pe mine,

sã se odihneascã un mileniu pe umerii mei,

când am început să aud, am înţeles că eu auzeam chiar şi atunci

când credeam că nu auzeam, am înţeles că voi auzi şi ceea ce nu vreţi să-mi spuneţi, voi mă auziţi?

Daca da, de ce nu-mi raspundeti?

4.DES-GENS-QUI-NE-REVIENNENT-PLUS

Nous  quittons , toujours à genoux,

en nous même, entourés de poupées déchirées,

avec les silicones de leurs seins éclatant,         

d’ enfants pleurants  dans leurs poings, de crainte

qu’on ne leur défende de pleurer,

de sons des pianos désaccordées, de sirènes

des navire en dérive, poursuivis des regards de ceux qui ne savent pas encore :

des enges vaincus  qui délirent  des histoires partisanes  sur

des- gens- qui- ne- reviennent- plus,

nous nous préparions

à rentrer chez nous

âpres un court voyage :

la vie….

despre-oameni-care-nu-mai-vin

Mereu ne luam rămas bun îngenuncheaţi

în noi înşine, înconjuraţi de păpuşi dezmembrate

cu silicoanele sânilor explodând până aici în poem,

de copii plângând în pumni de teamă să nu li se interzică plânsul,

de sunete de piane dezacordate, de sirene ale

unor nave în derivă , urmăriţi de privirile inocente

ale celor ce încă nu ştiu: îngeri înfrânţi delirând

biografii părtinitoare despre oameni –care—nu –mai-vin,

ne pregăteam

de întoarcere acasă după o scurtă despărţire:

 viaţa

        5.EN OFFRANT DES AMPHORES

Elle avait l’habitude d’offrir  aux amis récents, retrouvés ou relancés

des  amphores,

avec l’orgueil dont on offre un royaume en papier a un prince déshérité,

un poème génial à un poète qui a perdu son talent,

donc tous ses amis avaient dans les armoires, les greniers ou les malles oublies,

ses petites amphores, qui se confondaient avec les pots achetés au marché,

les amphores proliféraient dans la ville

 comme une étrange et inoffensive épidémie

qui avait éclaté au milieu du nettoyage de printemps.

Long temps après ce qu’on n’en  savait  plus rien, ni son domicile,

 ni son nom, ni son poème préféré

avec lequel elle s’était enregistré au Ministère des poèmes,

des amphores  continuaient arriver jusqu'à eux

comme des invitations  à une première antique,

les amphores caches dans les plus secrets coins de l’ âme,

continuaient à lancer des appels mystérieux, des  S.O.S

 ou  des signaux  lumineux

et trahissaient les propriétaires des amphores,

feignant qu’ils ne pouvaient même pas reconnaitre une amphore

Oferind amfore

Avea obiceiul de a oferi prietenilor recenţi, regăsiţi sau renăscuţi,

amfore,

cu trufia cu care oferi un regat de hărtie unui prinţ dezmoştenit,

un poem genial unui poet părăsit de talent,

încât toţi prietenii ei aveau prin debarale, poduri sau cufere uitate

micile ei amfore, confundându-le cu oalele şi ulcelele cumpărate de moşi,

amforele proliferau în oraş ca o molimă stranie şi inofensivă,

pe care o scoseseră la iveală în timpul curăţeniei de primăvară.

Mult timp după ce despre ea nu se mai ştia nimic, nici domiciliul, nici numele,

nici poemul ei preferat cu care se înregistrase cândva la ministerul poemelor,

până la ei continuau să curgă amfore ca nişte invitaţii la o premieră antică,

amforele depozitate în cele mai dosnice încăperi ale sufletului

continuau să lanseze chemări misterioase, S.O.S-uri sau semnale de lumină

trădându-i pe deţinătorii de amfore, oricât de mult s-ar fi ascuns aceştia,

 pretinzând că nu ştiau cum arată o amforă

6.LA FEMME QUI N’EST PLUS REVENUE

La femme qui pleurait à cause de la  boucle d’oreille perdue dans la mer

pendant qu’elle nageait dans les applaudissements

 des touristes égarés dans cet été indien,

 attendant qu’elle revienne pour la couronner sirène des vagues,

cette femme qui n’est plus revenue, partie à la recherche

 de la boucle d’oreille perdue,

l’orage éclaté brusquement et le désespoir des touristes frileux,

 tenant chacun à la  main une boucle d’oreille , répétant, je l’ai trouvé, reviens,

mais la femme ne les entendait pas,

 elle cherchait la véritable boucle d’oreille, sans laquelle

son existence sur le rivage

n’avait plus de sens, peut-être qu’elle avait passé prés d’eux

transformée en brise,

peut-être s’était-elle déguisée en quelque chose

 d’impossible à exprimer dans des métaphores stéréotypes,

revenus dans l’hôtel désert

d’où l’automne bannissait les derniers touristes,

ils avaient trouvé dans leurs chambres, les traces de ses pas,

du sable et des algues, des choses éparpillées

mais rien ne manquait dans la  boite à bijoux

femeia care nu s-a mai intors

Femeia care plângea din pricina cercelului pierdut în mare

pe când înota în aplauzele turiştilor rătăciţi în acea vară de noiembrie

aşteptând-o să se întoarcă pentru a o încorona sirenă a valurilor,

femeia care nu s-a mai întors plecată în căutarea cercelului pierdut

furtuna stârnită din senin şi disperarea turiştilor înfriguraţi

ţinând în mână fiecare câte un cercel repetând !l-am găsit” întoarce-te”

femeia nu-i auzea sau căuta adevăratul cercel fără de care existenţa ei pe ţărm

n-ar mai fi avut rost, poate trecuse pe nesimţite pe lângă ei preschimbată în briză

poate se deghizase în altceva imposibil de cuprins în metafore stereotipe

întorşi în hotelul pustiu din care toamna alunga ultimii turişti,

aveau să găsească urmele paşilor ei, nisip şi alge, lucruri răscolite

dar din cutia cu bijuterii nu lipsea nimic.

7.COMBIEN D’ANNÉES DE BONHEUR M’ATTENDENT ENCORE?

Chaque jour je me demande combien années de bonheur m’attend,

je m’habille d’un souvenir décolté

et je m’en console ,

ou je me prépare un bonheur synthétique

Et je le fume jusqu'aux cendres.

                     Dans les rues de ma vie passent toujours les mêmes passants,

comme dans un film déroulé jusqu'à ce que la bande se brise,

les mêmes passants que je n’ai pas eu le temps d’ observer,

qui me raniment  pensant que je me suis évanouie,

ils donnent un coup de fil à 112 ou simplement

appellent le service de police,

certains pensent même que je suis morte

et qu’ une autre femme me remplace,

si différente de celle qu’ils connaissaient,

ils me prient de leur présenter

les femmes qui m’habitent,

toi, laquelle choisis-tu la ,

celle en blanc, en rouge ou la femme en noir ?

Il est sûr que  je me demande chaque jour

Combien d’années de bonheur m’attendent encore 

Et s’il y a quelqu’un qui mesure le bonheur

par personne,

au tour de ma tête il y a une auréole

que certains   appellent mélancolie,

d’ autres, dépression.

Chaque jour je me demande si

l’année la plus heureuse

c était l’année quand on avait amarré  la solitude au rivage

et on l’avait nourrie  de nos corps,

ou l’année lorsque des rayons du soleil

sont venus sur le pont,

ou peut-être l’année quand nous  avons heurté

d’ un glacier

et il a fallu

abandonner la navire, nous avons oublié

regarder les montres,

c’était seuls les rayons de lune

et de soleil qui nous guidaient .

Chaque jour je me demande

laquelle a été l’année zéro

depuis quand j’ai commencé  à compter le bonheur,

chaque jour je me demande si l’année la plus heureuse

est passé ou nait à l’horizon ?

Câţi ani de fericire mai am

În fiecare zi mă întreb
câţi ani de fericire mai am,
mă îmbrac într-o amintire decoltată
şli mă consolez cu ea
ori îmi prepar o fericire sintetică
şi trag din ea până rămâne doar scrumul,
pe străzile vieţii mele trec aceeaşi trecători
ca într-un film derulat până se rupe banda,
aceeaşi trecători pe care
nu am avut timp să-i observ
şi mă resuscitează crezând că am leşinat,
suna la 112 sau pur si simplu
cheamă poliţistul de serviciu,
unii chiar cred că am murit
şi în locul meu e altă femeie
atât de diferită de cea pe care o ştiau ei
îmi cer să îi prezint femeilor din mine,
tu pe care o preferi,
pe cea în alb, pe cea în roşu
ori pe cea în negru?
Cert este că în fiecare zi mă întreb
câţi ani de fericire mai am
şi dacă cineva calculează fericirea
pe cap de locuitor,
pe capul meu e o aură căreia unii îi spun
melancolie, alţii depresie,
în fiecare zi mă întreb dacă cel mai fericit an
a fost anul în care am tras singurătatea la mal
şi i-am dat să se hrănească cu trupurile noastre
sau anul în care am făcut loc pe punte
unor raze de soare,
sau poate anul în care ne-am ciocnit
de un gheţar şi a trebuit să abandonăm nava
uitam să mai privim ceasurile, ne călăuzeam
doar după razele de soare sau de lună,
în fiecare zi mă întreb
care a fost anul zero
de la care am început numărătoarea fericirii,
în fiecare zi mă întreb dacă anul cel mai fericit
a trecut sau abia se zăreşte în depărtare?

8.PARDON

Lorsqu'on  écrase l'herbe et qu'elle ne crie pas,

ne pensez pas qu'elle ne sente pas

son silence  devenu rosée

n’est que  le signe

qu’elle comprend et qu'elle pardonne

IERTARE

Cand strivesti  iarba si ea nu tipa,

sa nu crezi ca n-o doare

si ca n-a simtit

Tacerea ei, devenita roua

e doar semnul

intelegerii si-al iertarii...

9.DES MOTS DONT J’AI ABSOLUMENT BESOIN

Quelqu'un me dicte les mots qui je suivis chaque matin

comme je suivis d’autres points cardinaux que j’ai inventés,

quand j’ouvre les yeux, un livre ou une fenêtre,

m'apprend de ne pas m’assoir sur un seuil fragile

et pourtant, je le fait avec une innocence tragique chaque fois

et je me laisse balayée avec le pelle par quelqu'un soigneux

sans savoir si la femme tellement décomposée et recomposée

 jour par jour

c’est la même avec celle que vous voyez

passant impénétrable avec son sac en ayant au travail ou

glissant dans les cascades des mots,

 risquant de ne pas pouvoir y évader jamais,

se cachant dans son silence

comme dans un fauteuil de dernière génération,

sans des arques, des oreilles ou des couleurs imprimées,

c’est seulement l'idée d’un fauteuil où je me repose,

comme une femme dans les souvenirs de l’homme qui l’aime,

je tourne parfois la tête pour le regarder, pour lui remercier

lui, il me dit un mot que je n'ai pas demandé

mais dont j’ai absolument besoin…

Cuvinte de care am absolută nevoie

Cineva imi dictează cuvintele dupa care mă orientez în fiecare dimineaţă

ca după alte puncte cardinale reinventate de mine,

când deschid ochii, o carte sau fereastra,

mă învaţă să nu mă aşez pe un pervaz fragil

şi totuşi o fac cu o inocenţă tragică de fiecare dată

şi mă las adunată cu făraşul în fiecare zi de cineva grijuliu

fără să ştiu daca femeia astfel descompusă şi recompunsă zilnic

e aceeaşi cu cea pe care o vedeţi voi

trecand impenetrabilă cu poşeta spre serviciu sau

alunecând în cascadele cuvintelor riscând să nu mai iasă niciodată de acolo,

ascunzându-se în tăcere ca intr-un fotoliu de ultima generaţie

fără arcuri, perne sau culori imprimate

e doar ideea de fotoliu cea în care mă odihnesc

ca o femeie în mintea bărbatului care o iubeşte,

întorc  uneori capul să îl privesc, să-i mulţumesc,

el îmi întoarce înapoi un cuvânt pe care nu l-am cerut

dar de care aveam absolută nevoie...

        Traducteurs :

Traducteurs :

prof.SERBANESCU RODICA et prof. MARIA POSTU