Povestiri de trezit Adulții
Editura Tracus Arte, Bucuresti, 2011
“Povestiri(le) de trezit Adulții”, proze-eseu, arată ca Maria Postu e și prozatoare de substanța, cultivata și cu stil, de rafinament, cu ingenioase și subtile confesiuni. Cele doua Secțiuni, “Așteptând zadarnic sa fiu arestata” și “ Confesiunile unui Scorpion”, releva o creatoare lucida, aplicată și introspectivă, de cutezanta stilistica, Maria Postu gândind și meditând profund, elevat, la: citirea gândurilor, la un loc de parcare, la tablouri ( scriitoarea are o relație anume, cu pictura); dar și relativ cu perfecțiunea și cu vinovăția ( fără de poezie), fata de vise și… fata de o stație de tramvai.(…) Prozele, cu aer de poem in proza, au ceva de magie, de reverie intelectuala, căci autoarea vede și simte metafizic, observa lucruri, gesturi, stări de fapt, o casa a-temporala, o țarina ( Ecaterina), un Potemkin ( visul , ce vehicul mirabil), o mașina.” Ștefan Vida Marinescu, “O istorie critica a literaturii și a publicisticii din Sudul extrem românesc” editura Semne, Bucuresti, 2021, pag 120,121
””“Maria Postu este o poetă care știe să construiască un univers artistic convingător, cu imagini specifice și noi, mediul trepidantei existențe actuale, într-un mare oraș, se înțelege, nereușind să afecteze umanitatea, dragostea, demnitatea, așteptarea și așteptările, întregul talent și efort mergând către arta deplină.”
Corneliu Vasile, revista Vatra Veche Nr 1, 2015
Borne
Editura Școala Ardeleana Cluj 2020
Premiul Filialei ASB, 2020 Bucuresti, al Uniunii Scriitorilor din Romania.
Premiul Juriului la Festivalul Național de poezie George Cosbuc, Bistrița 2020
“Prin volumul Borne, Maria Postu desăvârșește într-o direcție vizibilă experiența volumelor anterioare și adaugă un fel de apocrifă asupra biografiei poetice, într-o reconstituire a substanței acesteia, însumată, cuprinzând elementele proprii unei poezii a nostalgiei. Compacte și fără secvențe parazitare, suita imaginilor decorative din care putem recompune realitatea instituită în volumul Borne este atent supravegheată de un spirit rafinat, în măsură să aducă orice tip de notație în registru caligrafic și decorativ. Preocupate în mai mică măsură să proiecteze în viziuni fastuoase cotidianul eclectic și expansiv, poeziile au o anumită simplitate misterioasă a detaliului, strălucind prin solemnitatea hieratică a reprezentărilor. Mai elaborat și lipsit de orice inhibiții, ilustrând o etapă a unei depline maturității artistice, volumul Borne are toate șansele de a fi recunoscut ca unul dintre cele mai bune volume de poezie ale momentului.”
MARIN IANCU “Poezia-“usa spre raiul pierdut” in Tribuna, Nr 3, 16-31 Ianuarie 2021
Mereu inspirată, elaborând cu fantezie și simț dramatic o lirică bogată metaforic, în epicizări și nuanțe captivante (poemele având fior şi fir lirico-epic), poeta Maria Postu, în noua sa carte Borne de la cunoscuta Editură „Școala Ardeleană”, se situează în linia întâi a liricii noastre contemporane. Cu viziuni și reflecții, lirismul și imagistica textelor, ca o reverie de finețe și rafinament, oglindesc, printr-o memorie ca factor coagulant al timpului (cod genetic și A.D.N imagistic), în ipostaze și în „rătăciri” exprese, motivele certe ale arhitecturii poemului, dens, vast, estet, redefinind un stil, o remarcabilă personalitate literară. Aici, poetică, proteică...Cartea aceasta e o deschidere, o oază de iertare, prescriind vina de a nu trăi esențial chiar la „sfârșit de vizită”, poeta clamând, sorescian, o altă naștere, în ciuda monștrilor, pledoarie pentru o regulă a jocului fără de confuzii, frunze, zid și grafitti, într-un tur de forță (dincolo de oraș, n.n.), iar Ea, Poeta, Maria Postu, nefiind, de fel, femeia „fără nume”, nici măcar ca alint ori cochetărie. Ieșind de sub „crusta tăcerii”, nu ca o „sirenă” naufragiată, ci în mod cerebral, aproape de un Van Gogh, suferind pentru identitatea sinelui.” Stefan-Vida Marinescu, op. cit.
Editura Scoala Ardeleana, Cluj, 2020
Leonor si zanele
Editura Scoala Ardeleana, Cluj, 2017
Nominalizare la Premiile Uniunii Scriitorilor , Literatura pentru copii, 2017
“-Vino cu mine, Leonor, e timpul să afli şi cine suntem noi, Albinele, şi cât de rău e să fii închisă într-o Florărie când suratele tale sunt afară şi se bucură de parfumul florilor!
- Aş veni, draga mea albinuţă, îi spuse încet Leonor, dar mi-e teamă de surorile tale, să nu mă întâmpine cu acele lor ascuţite şi să mă alunge!
- Nu te teme, te voi preface într-o albinuţă cercetaşă şi nimeni nu va şti că de fapt tu eşti Leonor!
- Mulţumesc, draga mea Fre..., pardon, Albinuţă!
- Nu-mi spune aşa, eu nu sunt o albinuţă obişnuită, eu sunt Zâna Albinelor şi, la orice proces intentat gâzelor, eu le apăr şi le salvez pe aceste blânde şi harnice muncitoare!
Zâna o atinse cu aripa ei magică şi îndată Leonor se preschimbă în albină şi se simţi uşoară şi moale, că, dacă s-ar fi privit în oglinda din camera ei, ar fi văzut cât este de frumoasă.
- Hai, repede să profităm de această noapte, că ziua albinele au treabă!
Ieşiră uşor din cameră, fără ca nimeni să le simtă. Afară era o noapte luminată de razele de lună, parfumată de florile de tei şi florile de regina-nopţii plantate de Bunica.
În timp ce zburau, Leonor observa cum toate florile ce păreau că dorm, îşi ridicau capetele şi o salutau pe zâna lor. Zburară, până când se opriră într- un câmp de flori care te amețeau cu mireasma lor. În mijlocul câmpiei, erau aşezate mai multe cutii de lemn despre care fetiţa nu ştia nimic.
- Aceştia sunt stupii, draga mea, şi ei sunt locuinţa surioarelor şi supuselor mele!
- Putem să intrăm şi noi?
- Nu e uşor, dar vom încerca măcar să deschidem poarta să vedem ce fac albinele noaptea!
- Poate... dorm, nu? Toată ziua se joacă şi, acum, se odihnesc. Noi copiii asta facem!
- Ssst! Uite aici se află matca... Să n-o trezim!”
Editura Scoala Ardeleana, Cluj, 2017
Carte nominalizata la Premiile Uniunii Scriitorilor, Literatura pentru copii 2017
Cutia postala a cerului
“ De boala poeziei, autoarea nu se poate vindeca, in ciuda tuturor îndoielilor. Volumul sau, de un profund scepticism pus sub semnul fricii de zădărnicie-“cutia poștala a cerului e doldora de scrisori necitite/de ce-ar fi scrisoarea mea mai norocoasa?”- ridica totuși poezia la nivelul singurei speranțe și, prin aceasta, devine paradoxal senin si eliberator. in “arta execuției lente si dureroase a cuvintelor, Maria Postu scrie cu elegantă, virtuozitate si mai ales cu o cuceritoare sinceritate”
Horia Garbea, pe coperta 4 a volumului
La început poemul doare... Maria Postu, Cutia poștală a cerului – Poeme. Editura eLiteratura,
București, 2013.
Întâlnirea cu poezia, producătoare de mutații la nivelul receptării, face posibilă îmbogățirea
conceptului însuși de liric. Poeme în care stările se succed într-o dinamică uimitoare, iar vibrația
emoției este proaspătă, ca și trăirea irepetabilă ce le dă la iveală, reflectă universul căruia poetul îi
datorează accesul său la o formă superioară de existență. Edificatoare în acest sens este cartea
scrisă de binecunoscuta poetă optzecistă, Maria Postu, Cutia poștală a cerului – Poeme, apărută la
Editura eLiteratua, București, 2013, în cadrul Proiectului eLiteratura, în format electronic și
tipărit. Neliniști interioare, ireversibilitatea vieții, sentimentul solitudinii, instinctul de
supraviețuire, drumul spre Paradis sau spre halta Șoimul, dependența de „melancolia cuvintelor
obosite la dispoziția oricărui client/ începător sau expert în arta execuției lente și dureroase a
cuvintelor”, anul zero de la care a început numărătoarea fericirii, deturnare, frumuseți strivite,
ascunse, de dincolo de timp, poemele: „la început poemul doare”; „poem în limba paradisului”;
„poemul care îmi răvășește simțurile”; dezvățarea de poezie” – sunt numai câteva proiecții
simbolice ale destinului de proscris al poetului. Cele cincizeci și trei de poeme, sub metaforicul
titlu Cutia poștală a cerului, se constituie într-o autentică și tulburătoare confesiune a celui/celei
care își „testează imunitatea dobândită cu greu”, îndepărtându-se de plăcerile frivole ale vieții, în
căutarea drumului prin poezie spre un ideal de înaltă spiritualitate: ”am reînceput să scriu
poeme/pe ascuns, ca și cum m-am remolipsit de o boală/ pe care o faci doar în adolescență,/ mă
refugiez în caietul acela vechi și prăfuit/ ascuns într-o cutie a unei casete desuete.” Pe de o parte,
privirile se opresc la o reevaluare a raporturilor poetului cu un sistem socotit insuficient și
depășit, pe de alta, rostirea aproape tranșantă a ideii potrivit căreia numai arta, indiferent de loc și
de timp, rămâne singura pavăză în măsură să confere scrisului o totală recunoaștere. Structura
tematică și stilistică aduce în fața cititorului un nou tip de sensibilitate și fantezie creatoare,
convertite într-un autentic manifest literar: ”te omagiez scriindu-ți în fiecare zi poeme/ pe care n-
am să ți le expediez niciodată, pentru că/ poșta e o instituție demodată în care supraviețuiesc
funcționari retorici,/ mă mulțumesc să-ți scriu deși nu ți-am văzut chipul/ nu știu dacă ai sau nu
nevoie de operațiile estetice/ din poemele mele/ nici dacă le poți deschide sau nu cumva/ zeloșii
funcționari/ le citesc râzând în pauza de prânz, de poemele mele rubensiene,/ lăsându-ți doar
cenușa neliniștilor mele”. Maria Postu conferă autonomie limbajului prin profunzimea ariei de
inspirație, ca o condiție esențială a autenticității actului poetic:” eu am continuat să caut un
scenariu/ ce trebuie scris/ ascunzându-mă în spatele unor cărți/ ca în spatele unor operații estetice
eșuate/ pe care nimeni nu le mai ia în seamă/ și le donează unor anticari care speră/ să se
îmbogățească/ vânzând cărți despre sentimente dispărute/ ca despre niște planete ce ar putea fi
colonizate/ salvând specia umană amenințată cu dispariția” Preocuparea pentru problematica
timpului se manifestă în poeme cu un pronunțat caracter novator, aflate sub semnul existenței,
uneori, absurde, fiind supusă unor trăiri în care psihologicul și filozoficul interferează sau se
consumă în așteptarea unui eveniment decisiv: ”să-ți amintești de mine ca de cea care a incendiat
tirajul/ ultimei tale cărți pe care ți-ai amanetat douăzeci de ani de viață,/ au ars toate poemele în
afară de acesta pe care mi l-ai/ dedicat mie deși nu știai că ne vom sinucide împreună pe același
monitor în văzul tuturor/ pe care eu i-am anunțat deja trimițându-le invitații cu/ emblema
neagră”... În dinamica sa, eul liric devine deosebit de sensibil, se deschide spre viața cu toate
meandrele ei, dar și spre moarte, realitate ce nu poate fi ocolită. Simbol polivalent, arta semnifică
miraculosul, sufletul izbăvit de chemarea poeziei care mântuiește faptele de uitarea definitivă.
Registrul este larg, de la lirismul elegiac la cel dramatic, de la confesiune la ironia fină și
intensitatea pasiunilor. Puritatea stărilor în armonie cu inefabilul Cuvintelor unicizează mesaje de
o tulburătoare profunzime. Este evidentă capacitatea poetei de a se atașa cu toată ființa de cauze
generoase prin afirmarea propriilor convingeri în poeme programatice. Sunt recunoașteri valorice
pe care lirica Mariei Postu le exprimă cu o fluență ce-i particularizează stilul, respirând o
generoasă pasiune pentru arta scrisului.
Nicoleta Milea, poetă în
Luceafărul de dimineață, nr. 3 (1045), martie 2014, p. 7
Balcanica
Antologie apărută cu ocazia celei de-a XI-a ediție a Festivalului Poeților din Balcani, editura Proilavia, Brăila, 2017
” Din spatele ferestrei” am zărit-o, deodată, pe Maria. Rezemată de propria existenţă, profundă, cu acel curaj mânat de simţămintele descoperirii altor lumi – cele de dincolo de închipuire, căuta spre lumea dinafară, spre necunoscut. Am studiat-o cu atenţie. Nu ştiu pentru câtă vreme, am trăit o confuzie, am simţit că nu mai sunt eu, intrasem cu totul în pielea femeii din faţa mea, de fapt, în personajul creat de ea, foloseam aceleaşi ferestre, ea spaţiu, eu timp, ne-am metamorfozat reciproc şi simultan, folosindu-ne de aceeaşi voce interioară, aceleaşi gesturi, răsfoind aceleaşi pagini şi aceiaşi oameni, înfiorate de gânduri similare.”
Ottilia Ardeleanu, poetă
Pentru Maria, poemele țin loc de trup și de suflet, dar, în același timp, ea reușește să transfere
conținutul ei poetic în mine, cea care mă aflu în acel afară pe care ea îl cercetează. Nu știu
dacă și-a dat seama că a reușit să mă cucerească.
Continuă să-mi transmită informații despre evoluția poemului: „Acest poem a fost predispus
la toate bolile copilăriei/ până când a devenit imun la orice tip de virus sau/ sentiment extrădat
de poeții de cartier adunați în cenacluri/ cu iz de alcov,/ acum nu se mai hrănește decât cu
informațiile/ de la canalele de știri și din rubricile de la faptul divers,/ a fost un poem-
problemă care a încercat toate tentațiile adolescenței/ de la circulația fără permis prin
gazetele/ de mâna a doua, până la consumul de cuvinte și expresii/ interzise de codul bunelor
maniere/ și furtul de identitate al altor poeme celebre ce nu mai pot/ părăsi biblioteca decât în
baston sau în cărucior,/ încât a ajuns să fie cercetat în stare de libertate/ având interdicția de a
mai părăsi vreodată acest caiet,/ sau chiar memoria mea, cea mai sigură celulă/”
(„Poeți de cartier”) Ottilia Ardeleanu
Arca lui Breban
” Arca lui Breban – cartea Mariei Postu apărută recent la editura Ideea europeană – ne dovedeşte o dată în plus că autoarea este preocupată în egală măsură de beletristică şi de exegeză. Deşi poate părea paradoxal, de la volumele de versuri Abonament viaţă – moarte sau Întâlnire cu Altamira până la eseul Arca lui Breban nu este, structural vorbind, o diferenţă semnificativă, deoarece regăseşti pretutindeni aceeaşi înclinaţie spre metaforă şi spre verbul insolit. Având o evidentă funcţie explicativă, Argumentul limpezeşte semnificaţia titlului cărţii, dar nu într-o manieră didactică, aridă, ci dintr-o perspectivă polemică, eventual nihilistă, menită să jaloneze orizontul de aşteptare al cititorului: „Aceasta nu este o arcă a salvării, a speranţei, a regenerării sufleteşti, nici locul în care personaje-kamikaze aruncă în jur în timpul sacrificiului lor, bunătate, generozitate, blândeţe, înţelepciune, cumpătare. Nu este o arcă pe care a supravieţuit tot ce a fost mai bun din omenire, ci o arcă pe care s-au îmbarcat, odată cu cei ce meritau să fie salvaţi, şi cei ce întrupau demonismul, cu tot ce implică el. Da, pe Arca lui Breban există animale din toate speciile, dar nu cele care ar merita să perpetueze lumea, dimpotrivă, acelea care nu trebuie să-şi împrăştie în lume ideile incendiare, dar nici nu trebuie uitate, ignorate. Aceasta e o arcă a aducerii-aminte, e un fel de arcă a condamnaţilor, în care cei puternici iau cu ei drept zălog victime inocente care nu-şi pot păstra până la capăt puritatea cu care ar fi putut salva umanitatea, şi se lasă atrase de mirajul malefic al puterii.“ (pag. 7)
Teodora Roșca
editura Contemporanul.Ideea Europeană, București, 2010
Intâlnire cu Altamira
”...e platonician, deci cu reflexe filozofice si mitice, sub un motto sugestiv, purtând titlul ”Întâlnire cu Altamira”,rod admirativ, impresionist al grădinii hispanice, de viziune plastica, in contemplare si in dialog , de rafinament, cu frumusețea....”
Editura Eminescu, București, 2006
Abonament viata moarte
”citește-mă fără să te întrebi dacă/ e prea târziu sau prea devreme pentru mine/dacă sunt optzecistă sau nouăzecistă sau nimic din toate acestea,/ o bucată de humă rostogolindu-se pe tastatura imaculată a calculatorului, / tentația vulgarității, vei spune, împrospătând albastrul, viciatul sânge al poeziei, printr-o transfuzie de seve/ sau un transfer de certitudini într-o vreme în care pe tarabe, frumos ambalate,/ volumele de versuri alungă nehotărâții lor cititori/ iradiindu-i cu molipsitoarea lor incertitudine.” Sunt sigur că, luând în seamă acest îndemn umil al poetei, iubitorul de literatură nu va regreta. Mă încumet să afirm că această carte a Mariei Postu a executat ”o transfuzie de seve” și în aceeași măsură, ”un transfer de certitudini”, ” împrospătând albastrul, viciatul sânge al poeziei”.
EUGEN NEGRICI pe coperta 4 a volumului
Alerta de grad zero
Editura Herg Benet , București , 2011
Cum să salvezi o pianină, proză scurtă inclusă în Alerta de grad zero( Antologie)
Privilegiul Imperfectiunii
Antologie apărută în colecția Opera Omnia Poezie Contemporană , editura Tipo Moldova, Iași, 2013
